Generalizările în jurnalism – un fel de fotbal fără minge

V-aţi imaginat vreodată un meci de fotbal fără minge? La fel ar arăta şi o zi din viaţa unui jurnalist dacă în centrul valorilor sale nu s-ar afla adevărul. Şi, deşi pare un păcat minor, a generaliza e echivalent, în cazul unui jurnalist, cu a minţi.

Faptul că o statistică arată că peste 70% din medici iau şpagă nu te îndreptăţeşte să spui că “medicii iau şpagă”. Nu există nicio scuză, chiar dacă n-ai făcut-o intenţionat. Aş putea spune, dacă aş ignora dintre circumstanţele atenuante prostia şi neatenţia, că prezentarea unui caz particular drept o situaţie generală de către un jurnalist se numeşte manipulare.

Câteva exemple de generalizări

1) Confuzia între majoritate şi întreg

O găsim cel mai uşor în ştirile despre sondaje şi statistici. Putem avea tendinţa ca atunci când procentul este mai mare de 50% să asociem imprecis cu 100%. De exemplu, “90% din studenţii români cred că diplomele nu au valoare” poate fi transformat, din neatenţie, în “Studenţii români nu mai cred în valoarea diplomei”. Dar ar fi incorect să-i includem şi pe ceilalţi 10% în aceeaşi categorie.

Un alt exemplu: “Romanii sunt datori vanduti. Aproape 1 milion nu mai tin pasul cu ratele”. Titlu care se contrazice după prima propoziţie :) Bun, deci românii sau doar ăia un milion dintre ei?

Dintr-un alt titlu, putem deduce că românii cam au obiceiul să se sinucidă şi că, mai nou, şi-au schimbat motivaţiile: “Românii nu se mai sinucid din dragoste, ci din cauza crizei economice”.

2) Prăfuitul: “incompetenţa autorităţilor”

O expresie tocită după ce a fost tăvălită multă vreme prin comentarii, analize, editoriale şi, nu de puţine ori, impardonabil, în ştiri. Dacă ai spus că autorităţile sunt incompetente e ca şi cum nu ai spus nimic. E o generalizare-clişeu. Cine sunt, mai exact, autorităţile? O fi primarul? O fi prefectul? O fi directorul de la nu ştiu ce instituţie?

3) Articolele de sezon

Pun pariu că deja v-aţi plictisit de titlurile-clişeu (generalizez, poate unii nu s-au plictisit) de genul: “Românii au luat cu asalt litoralul”; “Cum au petrecut românii de 1 Mai”. Eu anul ăsta n-am ajuns la mare. De 1 Mai, n-am petrecut. Din cate ştiu, sunt român. Deci am identificat cel puţin un motiv pentru care titlurile nu-s corecte :) Da, e o “boală” grea a articolelor de sezon. În plus, parcă sunt trase la xerox cu cele din anii precedenţi. Generalizările vin, în acest caz, din cauza lipsei de imaginaţie. Dacă sunt reduceri, clar “românii au luat cu asalt magazinele”. E Crăciunul, e musai scriem despre “ce cadouri au făcut românii celor dragi”.  Frate, nu toţi românii fac cadouri, nu toţi se îngrămădesc la reduceri :)

4) Ştirile umflate cu… pixul

Colega mea Laura Gavriliţă m-a ajutat cu un exemplu savuros :) Se apropie toamna. Se ia o vecină de-ale reporteriţei, sau vreo mătuşă dornică să apară la televizor, despre care tocmai a aflat că şi-a pus gogonelele. Facem şi noi o ştirucă mică în care punem un sincron cu tanti care ne explică ea cum prepară delicatesa. Îi dăm şi-un titlu care să sune a fenomen: “Gospodinele s-au apucat să pună murături”. Care gospodine? Toate? Păi dacă tanti Floricica a pus murăturile nu înseamnă că toate gospodinele s-au apucat (în acelaşi timp) să facă acelaşi lucru. Din acelaşi film sunt şi: “românii au încins grătarele”, “bucureştenii au luat cu asalt terasele”, “clujenii au ieşit la iarbă verde” etc.

Un titlu de genul “Cum au petrecut vedetele de Revelion” la un articol în care ai poveştile a 5-6 vedete ridică două întrebări: A) doar cei 5-6 sunt toate “vedetele”?; B) crezi că dacă ăia 5-6 au petrecut aşa, la fel au petrecut toţi?

5) Articole de genul “10 lucruri pe care nu le ştiai despre…”

Dar de unde poţi presupune că nu le ştiam? E o generalizare. Printre cei cărora te adresezi există o probabilitate foarte mare să se numere şi persoane care ştiu măcar o parte din cele 10 lucruri.

6) Transformarea unor cazuri izolate în fenomen

Sau, altfel spus, eludarea contextului. Să luăm un exemplu. Din când în când, mai apare câte-un caz în care un medic este acuzat de neglijenţă. Şi nu de puţine ori am văzut cum televiziunile induc ideea că medicii sunt toţi nişte nenorociţi. Procedeul e destul de simplu. Se ia cazul curent, se împănează cu altele asemănătoare care s-au petrecut recent şi se ridică totul la gradul de fenomen. Fără a verifica nişte statistici ale acestor cazuri, să vedem dacă vorbim, într-adevăr, de o frecvenţă ieşită din comun, fără a compara cu alte ţări. Nu-i apăr pe medici, însă cred că unii dintre ei au tot dreptul ca jurnaliştii să aibă o raportare onestă.

Un alt exemplu: “Sărăcia îi împinge pe ţiganii români şi bulgari să emigreze (AFP)” – ăsta e titlul. Lead-ul ne lămureşte imediat că vorbim de o generalizare: “O parte din ţiganii români şi bulgari, ale căror expulzări din Franţa au suscitat critici la nivel internaţional, se decid să emigreze pentru a scăpa de sărăcia din ţările lor – România şi Bulgaria – cele mai sărace din UE, semnalează AFP.” 

7) Dacă există un bâlbâit în clădire, nu înseamnă că toţi cei din clădire sunt bâlbâiţi

Voi da tot un exemplu cu medici. Am găsit ştirea asta: “Medicii de la Spitalul Elias acuzaţi de neglijenţă”. Dacă spui aşa, e clar că ai generalizat. În ştirea care poartă acest titlu era vorba de nişte părinţi care vor să depună plângere “împotriva membrilor echipei medicale din cadrul secţiei de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Elias”. Dar, titrând în acest fel, nu îi bagi oare în aceeaşi oală şi pe ceilalţi medici ai spitalului? Ce vină au ei că nişte colegi de-ai lor sunt acuzaţi de neglijenţă?

8 ) Prejudecăţile

Crimele tind să fie “odioase”; loviturile, “aplicate cu sălbăticie”; accidentele, “teribile/ grave” …

9)  Bărbaţi contra femei sau invers :)

Le-am trecut într-o categorie separată fiindcă unele dintre ele nu respectă nici cele mai elementare norme jurnalistice. Nu citează nicio sursă, nu sunt urmarea niciunui studiu/ sondaj. Sunt pur şi simplu făcute “pe colţul mesei” şi vândute ca mari descoperiri. Câteva perle: “Atenţie, bărbaţi! Femeile nu vor să fie doamne în pat”; “De ce adoră bărbaţii femeile care… înghit”; “În atenţia bărbaţilor! Femeile preferă masculii păroşi”; “Femeile insala mai mult decat barbatii”. Lista poate continuaaaaa.

10) Citarea colectivă

Am mai explicat de ce e un procedeu greşit.  Am întâlnit foarte des: “medicii sunt de părere că”, “medicii recomandă”, “specialiştii recomandă”; “profesorii cred”… Nu, nu toţi recomandă, doar cei pe care i-aţi consultat pentru redactarea articolului.

Lista rămâne deschisă!

Cum evităm generalizările

Răspunsul vine aproape la fel de repede ca forţa de reacţiune :) Evităm generalizările încercând să fim cât mai concreţi. Preferinţa pentru concret e un principiu de bază în jurnalism – informaţia mai valoroasă este cea concretă, nu generală (înaltă – cât de înaltă?; mulţi – cât de mulţi? etc.)

Generalizările vin şi din dorinţa unor jurnalişti de a da amploare unui subiect, de a şoca prin dimensiune. Dacă ne temperăm acest impuls şi ne propunem doar să informăm corect, putem evita uşor acest derapaj.

Ce zice DEX-ul despre generalizare:

GENERALIZÁ, generalizez, vb. I. 1. Tranz. A da o formulare sau o expresie sintetică mai multor situații particulare care au unele trăsături comune; a extinde mintal însușirile comune unui grup de obiecte sau de fenomene asupra tuturor obiectelor și fenomenelor din clasa respectivă. 2. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni general2; a (se) extinde sfera de aplicare. Refl. (Despre boli) A se extinde în întregul organ sau organism. Tranz. A considera (de obicei fără temei) o întâmplare, o situație ca fiind generală. – Din fr.généraliser.

PS1: O să le răspund şi celor care mă vor apostrofa întrebându-mă dacă eu sunt vreun special şi nu am generalizat niciodată. Da, am generalizat. Probabil că o voi mai face. Neintenţionat. Tot ce pot spune e că mă străduiesc să n-o fac, nici măcar în viaţa privată.

PS2: N-am dat link-uri către exemple şi nici nu le-am asociat cu vreo instituţie media. Asta pentru că scopul articolului nu e de a arunca cu noroi în cineva, ci de a lansa nişte teme de meditaţie.