Portretul (profilul) – ca gen jurnalistic

Gândeşte-te că trebuie să-i descrii unui prieten o persoană pe care n-a mai văzut-o niciodată şi pe care trebuie s-o întâlnească într-o gară aglomerată. Poţi face asta în aşa fel încât s-o recunoască imediat? E o întrebare drăguţă pe care am auzit-o la un curs, la facultate. Cred că merită să te gândeşti la ea atunci când ai de făcut un portret jurnalistic.

Ca să reducem teoria, putem spune că portretul, ca gen jurnalistic, reprezintă răspunsul la două întrebări esenţiale: „cine este personajul nostru?” şi „cum este el?”. Întrebarea „cine?” o putem orienta către realizările personale şi profesionale ale personajului, iar „cum?” se referă mai mult la caracter, înfăţişare şi percepţie (ce spun despre el cei din jurul lui – prieteni sau duşmani).

Chiar dacă poate fi suspectat de o puternică încărcătură subiectivă, portretul este un gen de informare, la graniţă cu reportajul, ancheta şi interviul.

Ponturi

1. Când publicăm un portret? Nu este o regulă, însă un portret merită să fie publicat atunci când personajul nostru este în atenţia publică pentru că a făcut sau i s-a întâmplat ceva important (se căsătoreşte, moare, câştigă un premiu, este nominalizat într-o competiţie importantă, este lăudat de nume prestigioase, intră într-o afacere importantă…) – deci avem ca pretext un eveniment.

2. Cum ne alegem personajul? Situaţiile sunt două la număr: a) omul este o personalitate; b) personajul este un om obişnuit, dar a făcut ceva ieşit din comun – un exemplu bun în acest sens este tipul eroului (pilotul de avion care a salvat sute de vieţi datorită priceperii sale; pompierul care a salvat un copil dintr-un incendiu…).

3. Care este cea mai bună sursă? Chiar dacă unii mă vor contrazice, sunt foarte convins că omul căruia vrem să-i facem portretul este cea mai bună sursă pentru noi. Şi putem să facem aici o paralelă cu pictura. Oare succesul unui portret realizat de un pictor nu vine din faptul că te are în faţa lui atunci când te pictează? La fel stau lucrurile şi cu portretul jurnalistic. Sunt sigur că putem afla multe din: o întâlnire faţă în faţă cu personajul nostru, o discuţie (mai vie sau mai ternă), un schimb de priviri (mai arogant, mai amical, mai rece…), o strângere de mână (mai fermă sau mai moale), un ton al vocii (mai calm sau mai agitat) etc. În cazul în care avem posibilitatea să realizăm un interviu cu subiectul nostru, este foarte important cadrul în care-l organizăm. Una este să mergem acasă la personaj şi să putem aduna şi detalii de decor, care spun multe despre personalitatea sa, şi alta e să ne întâlnim într-o cafenea oarecare, lucru care ne-ar indica cel mult preferinţele intervievatului nostru pentru un anumit tip de spaţii de acest gen. Putem face însă un portret şi fără să ne întâlnim cu personajul, pentru că interviul cu el nu este întotdeauna posibil. Omul poate nu vrea să vorbească sau este mort. Avem la îndemână celelalte metode de colectare a informaţiilor: (consultarea surselor fizice, intervievarea celor care-l cunosc pe omul nostru şi observaţia). Atenţie însă la oamenii pe care-i intervievaţi, aflaţi întâi care este relaţia lor cu personajul nostru. Altfel, poate confesiunea va fi prea pozitivă, prea negativă…

4. Nu confundăm portretul cu CV-ul sau biografia. Mulţi au impresia că dacă au redactat simpla biografie sau CV-ul unui om au făcut un portret jurnalistic. Nimic mai fals. Portretul trece dincolo de enumerarea cronologică a realizărilor profesionale. El are viaţă, nuanţă, dinamism, îţi spune şi cum este omul, nu doar cine este sau ce a făcut.

5. Ghilimelele. Se spune, pe bună dreptate, că un profil nu este complet dacă nu are citate. Ghilimelele dau viaţă portretului pe care vrem să-l facem, fie că este vorba chiar de cuvintele personajului nostru (în cazul în care l-am intervievat), fie că este vorba de părerile celor care-l cunosc.

6. Căutăm o trăsătură dominantă. Fiecare om este într-un fel: timid, tupeist, curajos, fricos, dur, diplomat, fustangiu, misterios etc. Această trăsătură poate fi o cheie pentru materialul nostru. Şi nu e nevoie să spunem explicit că personajul „e curajos”. E de ajuns să punctăm că „în timp ce toţi oamenii s-au repezit către ieşirea clădirii în flăcări, X alerga către ultimul etaj, unde un copil cerea ajutor”.

7. Căutăm extremele, transformările personajului. Contradicţiile şi conflictele de orice fel stârnesc interesul. E un pont bun să scormonim în trecutul şi în prezentul personajului şi să le punem în permanenţă în oglindă. Câteva exemple la îndemână: gunoierul ajuns mare om de afaceri; prostituata care s-a călugărit; ucigaşul care l-a salvat de la moarte pe gardianul care-l păzea în închisoare; bogătaşul ajuns amărât etc. Un alt truc este să vedem dacă nu cumva personajul susţinea ceva în trecut şi acum susţine altceva.

8. Evităm abordarea cronologică a profilului. Când îi povestim unui prieten despre cineva, nu o facem cronologic, nu? :) Motivul este simplu: plictiseşte/oboseşte.

9. Nu încărcăm redactarea. Degeaba ai făcut o minunată muncă de documentare şi ai strâns informaţii preţioase dacă nu reuşeşti să îmbraci totul într-o formă plăcută. Printre capcanele cele mai frecvente se numără: descrierile lungi şi dese, prea multe adjective, comparaţiile excesive, citatele lungi.

10. Lucrăm în avans. De multe ori, evenimentele ne iau pe nepregătite. Iar jurnaliştii nu se dau înapoi să folosească asta drept scuză („n-am avut timp”). E un pic ironic, fiindcă ştii dinainte să intri în jobul ăsta că totul se face în mare viteză. Dar putem evita să fim luaţi prin surprindere dacă ne pregătim din timp. Nu toate portretele pot fi lucrate în avans, însă cele ale personalităţilor permit acest lucru. Să luăm exemplul secţiei „Monden”. Cât de multe vedete urmăreşte? Cu riscul de a greşi, cred că nu foarte multe. Deci nu i-ar fi tocmai peste mână să încerce să facă o bază de date cu profile ale personajelor celebre (o bază de date actualizată periodic). Diferenţa se va vedea în momentul în care, de exemplu, o vedetă moare. Aflăm lucrul ăsta fix cu jumătate de oră înainte de închiderea ediţiei. Putem fi singurii care apar a doua zi pe piaţă cu un profil, pe lângă ştirea care anunţă evenimentul. Concurenţa nu va avea timp decât de o scurtă casetă biografică (de cele mai multe ori, luată în grabă de pe Wikipedia).

Câteva curiozităţi posibile

Nu am pretenţia să fac o listă completă, voi enumera doar câteva lucruri care ne-ar putea interesa la personajul nostru. Le-am grupat pe centre de interes.

Viaţă personală: pe cine iubeşte/a iubit; pe cine urăşte; cum este familia sa; sănătatea sa; hobby-urile sale; pe cine apreciază; averea sa; datoriile sale; locuinţa sa; ce locuri a vizitat; e un tip religios?; îi plac animalele?; e familist? etc.

Viaţa profesională: cu ce se ocupă sau s-a ocupat; realizările sale; studiile sale; a făcut ceva remarcabil?;  premii sau alte recunoaşteri de merit; evoluţia (mărire sau decădere) etc.

Comportament: ticurile; gesturile; emoţiile; reacţiile; viciile; ce îî place să mănânce; ce cărţi citeşte; ce filme îi plac; e zgârcit sau darnic? etc.

Înfăţişare: ochii; buzele; obrajii; fruntea; mâinile; părul; cum se îmbracă; ce accesorii poartă etc.

Caracter: e individualist?; e curajos?; e onest?; e mincinos?; e parolist?; care au fost momentele grele din viaţa sa, cum a trecut peste ele, ce a învăţat din aceste experienţe; care sunt slăbiciunile sale; de ce se teme; cum se percepe pe sine; cum îi percep cei din jurul său caracterul etc.

Prieteni şi duşmani: cine sunt prietenii şi duşmanii lui?; ce spun ei despre el?; de cine se teme etc.

Evenimente importante: momentele care i-au marcat viaţa; oameni care au avut un rol important în aceste momente; copilăria; tinereţea; controverse etc.

Ce am înşirat mai sus nu e însă o reţetă. Fiecare personaj e unic şi trezeşte curiozităţi diferite.

OK. Ai făcut potretul. Crezi că dacă i-l vei prezenta cuiva care n-a auzit niciodată despre personajul tău îi poţi lăsa impresia că-l cunoaşte mai bine decât pe prietenul său cel mai bun? :) E o provocare.

Mai poţi citi:
http://www.public.coe.edu/wac/journalism_workshop_profiles.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/Frank_Sinatra_Has_a_Cold

Coman, Mihai (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici de documentare şi redactare, ediţia a II-a revăzută, volumul II, editura Polirom, Iaşi, 2001.

Popescu, Cristian Florin, Dicţionar explicativ de jurnalism, relaţii publice şi publicitate, editura Tritonic, Bucureşti, 2002.

Preda, Sorin, Tehnici de redactare în presa scrisă, editura Polirom, Iaşi, 2006.