Politica editorială
Cred că alegerile pe care le fac redacţiile cu privire la politica editorială seamănă foarte mult cu alegerile vestimentare. Dacă vrei ca lumea să te perceapă drept o persoană elegantă, te îmbraci elegant. Dacă vrei ca lumea să te perceapă ca un tabloid, publici ştiri tabloide (ştiri cu vedete, ieşite din comun, despre conflicte, utilitare etc.), nu publici analize economice :)
Oricare ar fi direcţia aleasă, trebuie să ştim că nu merge cu jumătăţi de măsură. Un produs media cu o politică editorială incoerentă este ca o domnişoară îmbrăcată în trening şi încălţată în pantofi cu toc.
Ce este politica editorială
Politica editorială reprezintă un set de reguli şi de valori după care o redacţie se ghidează. Este răspunsul la întrebarea “noi ce fel de conţinut publicăm?”.
Este deci principala sită prin care este filtrat conţinutul. Este cheia care descuie toate întrebările legate de care ştiri sunt potrivite şi care nu, care unghiuri de abordare sunt potrivite şi care nu.
O putem compara cu regulile pe care le are fiecare acasă (la noi în casă nu se fumează, nu se ascultă muzică tare, nu se intră încălţaţi etc.). Deci se poate traduce prin sintagma “regulile casei”.
În fapt, înseamnă mai mult decât reguli. Înseamnă viziune, înseamnă valori profesionale, morale, financiare, culturale, politice etc. Într-un cuvânt, înseamnă poziţionare, iar această poziţionare trebuie asumată de întreaga redacţie.
Politica editorială este motivul pentru publicul alege un anumit produs media în detrimentul altuia. Îl alege pentru că sistemul său de valori se împacă destul de bine cu cel al produsului preferat, iar interesele sale pentru anumite teme sunt satisfăcute de acesta. În consecinţă, este şi răspunsul la întrebarea “cui ne adresăm şi ce trebuie să facem pentru cei cărora ne adresăm?”.
Când vorbim despre nişare, vorbim, practic, de politica editorială.
De unde afli politica editorială
E o întrebare legitimă la care mulţi şefi din presă ar trebui să mediteze. În cele mai multe cazuri, politica editorială e ceva imaterial. Nu există ceva scris, în care să găseşti toate regulile casei.
Aşa te trezeşti că unii dintre şefi au nişte reguli, alţii altele, că unii dintre reporteri au înţeles ceva, alţii altceva sau poate nimic. În situaţia asta, politica editorială se transmite din gură în gură. Deci înveţi experimentând: din şedinţele de sumar, din discuţiile cu şefii, din muştruluielile editorilor etc.
Totuşi, cred cu tărie că orice jurnalist ar trebui să primească, atunci când intră pentru prima oară într-o redacţie, un ghid pe care să scrie sec “Politica editorială”. Un ghid care să fie actualizat permanent şi care să funcţioneze ca marcajele de pe şosea.
Cine gândeşte şi decide politica editorială
Responsabilul principal în ceea ce priveşte politica editorială este conducerea editorială (redactorul-şef, adjuncţii săi, editorii). Această echipă de conducere trebuie să definească nişte obiective, să definească un set de reguli, să transmită redacţiei viziunea şi valorile companiei.
Influenţa finanţatorului
Într-o lume reală, o instituţie media există pentru a servi, dincolo de interesul suprem al publicului, unor interese ale celui care o finanţează. El poate avea doar un interes financiar sau interesul de a face lobby pentru diverse cauze. Oricare ar fi el, acest interes influenţează, direct sau indirect, politica editorială (chiar dacă ne place sau nu).
Dinamica politicii editoriale
Politica editorială este sufletul redacţiei. E ca un copil care creşte, se educă, învaţă din greşeli (ale sale şi ale altora). Uneori îşi propune ţinte mai înalte.
Un redactor-şef iscusit îşi dă seama că politica sa editorială trebuie să ţină pasul cu tendinţele vremurilor, cu tehnologia, cu publicul. Dacă nu îşi dă seama, un patron deştept ştie că are pe cineva de înlocuit.
PS: Mi-ar plăcea să văd că există o preocupare reală a redacţiilor pentru a se asigura că toţi jurnaliştii lor cunosc şi îşi asumă politica editorială.
