Jurnalismul economic şi publicitatea mascată
Să presupunem că eşti un jurnalist care scrie pe domeniul economic şi publici un articol în care prezinţi o idee de afacere extraordinară sau lauzi un produs. Cârcotaşii te vor taxa imediat, vor spune despre tine că faci publicitate mascată, că încalci deontologia mass-media. Dacă nu înjuri, nu critici, înseamnă, pentru ei, că sigur ai un interes ascuns (deşi nu văd de ce invers n-ar spune la fel). Uneori cred că exagerăm cu suspiciunile şi mi se pare nedrept să generalizăm şi să nu acordăm prezumţia de nevinovăţie jurnalistului. De asta vreau să fac nişte clarificări.
Cu o precauţie excesivă, unii jurnalişti au chiar tendinţa de a se autocenzura: „Dacă public asta, îi fac lu’ ăla publicitate. Ce vor crede cititorii? Ce vor spune colegii?”. Fii ferm! Un articol pozitiv despre o firmă, un produs sau un om nu este publicitate mascată dacă prezintă interes public şi dacă publicarea lui nu e condiţionată de vreun interes privat al jurnalistului sau al publicaţiei sale (de genul „scriem de bine, că ăsta cumpără publicitate de la noi”). Atât!
Cred că articolele pozitive nu trebuie evitate. E important să-i oferi „publicului de financiar” materiale jurnalistice care prezintă poveşti de succes ale unor oameni, ale unor companii, ale unor produse. Poate publicul ăsta e mai dornic decât oricare alt public să citească despre succes. E relevant să-i arăţi cum să se ferească de eşec, dar e la fel de important să-i prezinţi şi modele de reuşită. Chiar dacă asta înseamnă că, indirect, faci şi publicitate subiectului tău. Justificarea ta e interesul public.
Ok, am trecut peste dilema „public sau nu astfel de articole?”. Cum o fac? În primul rând, foloseşte-te de toate elementele prin care arăţi că eşti neutru. De exemplu, când vorbeşti despre ce succes a avut firma X, ar fi bine să aminteşti şi de alte firme concurente care au avut aceeaşi evoluţie. Asta înseamnă să pui în context. Adică foloseşti ca exemplu firma X, dar arăţi că nu e singura. Vocea unui specialist/expert neutru te va ajuta şi ea să-ţi arăţi detaşarea. Această voce te mai ajută şi în situaţia în care ai de-a face cu o sursă care te minte atunci când îţi prezintă performanţele companiei sale. Şi la fel de important e să te asiguri că atunci când scrii de bine despre cineva sau despre ceva există şi o susţinere, adică lauzi pe merit (performanţa lăudată e bazată pe rezultate/cifre).
Rămân cu speranţa ca oamenii vor înţelege că nu poţi acuza un jurnalist de publicitate mascată doar pentru că a publicat un articol pozitiv, fără să demonstrezi că a condiţionat publicarea articolului sau tonul redactării de anumite avantaje (de orice natură). De regulă, e greu să faci asemenea demonstraţii, dar, dacă le faci, jurnalistul respectiv e compromis. Altfel, acuzaţiile sunt vorbe goale.
Un caz special: jurnalismul online şi articolele marcate „corespunzător”, cu (P)
Oarecum off topic, dar cred că merită menţionat în acelaşi loc.
A publica un text publicitar într-o zonă de conţinut jurnalistic sub pretextul că ai semnalat asta mi se pare o tâmpenie şi o scuză ieftină. După ce am spus asta, mi-am luat ceva înjurături :) Dar hai să clarificăm. Se practică faza următoare: vine compania auto şi-ţi dă un text pe care tu să-l publici la tine pe site în categoria de articole auto; te plăteşte pentru asta; tu publici textul, marcat cu (P). Greşeala fundamentală este că acel text nu este un produs jurnalistic ci e unul publicitar, iar tu i-l livrezi publicului ca pe un produs jurnalistic. Chiar dacă pui acel (P). Şi nu mă refer la bloggeri aici, ci la instituţii media online.
Bloggerii nu sunt instituţii (deşi pot fi comparaţi cu ele). Nu am nicio problemă cu bloggerii care publică recomandări plătite, marcate cu (P). Nu cu aceia care chiar cred în produsele pe care le recomandă şi care îşi scriu singuri textele (nu le primesc de la firma care plăteşte). Dar, în momentul în care publică astfel de materiale, trebuie să accepte că nu fac jurnalism. Şi nu văd vreun motiv de a-i blama pentru asta.
