Flerul jurnalistic

Internalizarea criteriilor şi a factorilor de evaluare

Oamenii de presă numesc „fler” acea calitate a jurnaliştilor de a simţi ştirea. Mai precis, termenul se referă la abilitatea pe care o are un jurnalist de a distinge între faptele notabile, care au potenţialul de a deveni ştiri, şi faptele banale, care nu merită să fie băgate în seamă.

Rezerva sub care nu e indicat să folosim termenul „fler” este că mulţi dintre cei care lucrează în presă au tendinţa să asocieze acest atribut cu o calitate înnăscută a jurnaliştilor. Pentru ei, dacă nu te-ai născut cu fler, nu ai nicio şansă să devii jurnalist. Ceea ce nu au înţeles aceste persoane, unele dintre ele având chiar funcţii de conducere, este că flerul se dobândeşte, nu e înnăscut.

Cu cât ai mai multe ore petrecute pe teren sau mai mult timp de când lucrezi într-o redacţie, cu atât îţi formezi mai uşor un set de valori prin care filtrezi ştirile. Simţul ştirii poate fi dezvoltat şi prin lectura unor lucrări de specialitate. Aproape toate cărţile de jurnalism abordează, într-un fel sau altul, criteriile care dau valoare unei informaţii.  În consecinţă, putem să vorbim mai degrabă despre experienţă decât despre un fler înnăscut atunci când ne referim la simţul ştirii.

Putem să vorbim despre acest simţ al ştirii ca o consecinţă a dobândirii unei culturii jurnalistice. Iar acest tip de cultură se dezvoltă prin practicarea meseriei, prin internalizarea unor norme, reguli, proceduri, sfaturi ale jurnaliştilor mai experimentaţi, lectură etc.

David Randall (1998, p. 54) afirma că jurnalistul are nevoie de acest atribut din două motive. Unul dintre ele ar fi acela că este bine să ştii ce este un subiect bun şi să distingi esenţialul dintre nimicuri, aceasta în sensul pozitiv al cunoaşterii. Celălalt motiv, şi poate cel mai important, este acela că jurnalistul trebuie să aibă simţul ştirii pentru a nu irosi timpul publicaţiei sale alergând după subiecte fără pic de valoare jurnalistică.