Editorialul

Editorialul reprezintă poziţia oficială a publicaţiei faţă de un subiect de actualitate şi important pentru public. În mod normal, nu ar trebui să poarte semnătura unei persoane, întrucat el reprezintă vocea unei instituţii, cum ar fi ziarul/revista. Se vorbeşte despre acest gen ca fiind „coloana vertebrală” a unei publicaţii.

De obicei, cel care îşi asumă responsabilitatea unui editorial este un jurnalist cu experienţă, din conducerea ziarului, cu reprezentare culturală şi generală aprofundată, un tip care are simţul umorului şi al ironiei.

Câmpurile privilegiate ale editorialului sunt: politica, socialul, economicul, educaţia, criminalitatea-infracţionalitatea. Asta nu însemnă ca ele sunt singurele câmpuri din care se poate scrie un editorial de succes, dacă ne gândim şi la publicaţiile specializate, care abordează teme specifice.

Editorialistul are de ales dintr-o paletă foarte variată de tonuri: umor, sarcasm, satiră, parabolă, parodie.

De cele mai multe ori, cei care scriu acest gen de articole au impresia că vor schimba lumea. De fapt, acest lucru nu s-a confirmat foarte des. David Randall, aminteşte în lucrarea sa „Jurnalistul Universal”  două cazuri în care au fost luate decizii memorabile ca urmare a publicării unor articole de opinie: al lui Emil Zola, despre cazul Dreyfus, publicat în ziarul francez „L’Aurore” în ianuarie 1898 (de fapt, era vorba de o scrisoare deschisă, nu de un editorial) şi cazul lui Alfred Nobel, care şi-a schimbat testamentul şi a lăsat ca averea sa să constituie Premiile Nobel pentru pace, literatură şi ştiinte, aceasta în urma unui necrolog eronat (ce confunda moartea fratelui sau – Ludwing Nobel – cu a lui), care îl eticheta drept „negustorul morţii”.

Pe scurt despre editorial:

– vârful genurilor de opinie;

– tratează o problemă importantă şi de actualitate;

– de obicei, este scris de un jurnalist cu experienţă;

– editorialul doar punctează, nu analizează.