Criterii care ne ajută să alegem ştirile bune

Evaluarea informaţiilor de presă este, de cele mai multe ori, un proces subiectiv. Ceea ce unii consideră drept ştire bună poate pentru alţii reprezintă o ştire de mâna a doua. Dar în instituţiile media cu pretenţii de performanţă asemenea discrepanţe nu au voie să apară. Subiectivitatea există, însă ea nu se manifestă grosolan, sau măcar nu ar trebui să se manifeste aşa în media de calitate.

Există un consens în evaluarea informaţiilor. Conştient sau nu, jurnaliştii folosesc anumite criterii de relevanţă (standarde calitative) atunci când iau decizii. Dacă urmărim ziarele dintr-o zi sau jurnalele de ştiri de la radio sau de la televiziune, putem să observăm cu uşurinţă că informaţiile prezentate sunt cam aceleaşi peste tot. De aici putem să tragem concluzia că oamenii din presă utilizează nişte standarde comune.

Teoreticienii şi practicienii media (vezi W.A Agee, Ph.H Ault, E. Emery, 1983; B. Brooks, G. Kennedy, 1988; B.Itule, D. Anderson, 1991; M. Mencher 1987;  K Metzler,1986; C. Rich 1994 etc.) au ajuns la un anume consens în încercarea de stabilire a valorii de ştire a unei informaţii. Ei au identificat o serie de criterii (valori de informare) pe baza cărora jurnaliştii pot decide ce e demn de a fi publicat şi ce nu. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

1. Noutatea (proximitatea temporală)

Întotdeauna pe cititorul de presă îl interesează ceea ce este actual. „Ştirea trebuie să fie nouă. Când o citeşti sau auzi de ea, trebuie să fie pentru prima dată.” (K. Metzler, 1986, p.23) Publicul va fi mult mai interesat de o ştire despre un eveniment care s-a petrecut ieri decât despre un eveniment care s-a petrecut acum două luni. Ştirea e ca îngheţata: dacă n-o mănânci repede, se topeşte.

Evenimentele mai îndepărtate în timp îl pot interesa pe cititor doar în măsura în care au o legătură clară cu o situaţie sau cu o problema de actualitate. Altă excepţie o reprezintă situaţia în care un fapt s-a petrecut cu mult timp în urmă, dar s-a aflat recent despre el. În acest caz elementul de noutate este dat chiar de momentul descoperirii faptului. „Descoperirea unor evenimente vechi poate să fie ştire, aşa cum ar fi găsirea unor resturi dintr-un  vapor din secolul al XVIII – lea care s-a scufundat pe coasta Floridei. Această descoperire este o ştire, şi nu faptul că acum 200 de ani vasul s-a scufundat.” (K. Metzler, 1986, p. 23)

După ordinea de interes (M. Voirol, 1992, p. 24), în presa scrisă,  au prioritate:

1. viitorul imediat; 2. trecutul imediat; 3. prezentul; 4. viitorul îndepărtat; 5. trecutul îndepărtat.

2. Distanţa (proximitatea spaţială)

Cu cât faptele despre care vorbim în ştiri se petrec mai aproape de publicul nostru, cu atât interesul pentru ele este mai mare. Evenimentele apropiate pot avea urmări pentru cititor, pot fi directe, imediate, concret resimţite de el şi pot fi într-o mai mare măsură controlate.

Schimbările vremii în Satu Mare au o importanţă mai mică pentru cei care locuiesc în Bacău şi invers. Distanţa până la locul faptei este un factor important. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de spaţiul despre care vorbim, cu atât interesul scade. „O ştire care într-un ziar local ar putea umple prima pagina poate fi rezumată într-un un paragraf de un ziar central, naţional.” (K. Metzler, 1986, p.24)

În jargonul jurnaliştilor, proximitatea spaţială se mai defineşte şi prin sintagma „moarte kilometrică”. Această regulă a fost formulată de jurnaliştii francezi astfel: „moartea unui european din Vest echivalează cu moartea a trei est-europeni, a nouă latinoamericani, a 11 oameni din Orientul Mijlociu şi a 12 asiatici”.

3. Neobişnuitul (raritatea)

Cu cât un eveniment este mai neobişnuit, mai rar, cu atât valoarea de informaţie a ştirii este mai mare. Imprevizibilitatea îl atrage pe cititor. Dacă o echipă de fotbal din prima ligă învinge la scor mare o echipă din liga a treia, acest lucru nu miră pe nimeni. Dacă însă o echipă de liga a treia o bate pe cea din liga întâi, putem spune că informaţia e o ştire bună.

Faptul că o persoană oarecare a căzut de la etajul 10 şi a scăpat fără nicio zgârietură este o ştire. Faptul că o persoană oarecare a căzut de la etajul 10 şi a murit nu e o ştire, pentru că era previzibil că, după o astfel de căzătură, şansele de supravieţuire sunt minime.

4. Notorietatea (proeminenţa personalităţii)

Implicarea unei personalităţi într-o situaţie obişnuită de viaţă poate transforma un fapt divers într-un eveniment, iar un eveniment într-o ştire.

Valoarea informaţiei creşte direct proporţional cu gradul de notorietate al acelora care participă la un eveniment. Cu cât vizibilitatea  în rândul publicului a subiectului unei ştiri este mai mare, cu atât valoarea ei este mai mare. Din acest punct de vedere, ştirile nu sunt democratice, după cum aprecia un jurnalist. Numele cunoscute sunt privilegiate.

Să presupunem că avem informaţia că un cetăţean oarecare şi-a lovit nevasta. Valoarea acestei informaţii nu este foarte mare. Dar, dacă aflăm că acela care şi-a lovit soţia este preşedintele ţării sau un actor celebru, valoarea informaţiei creşte considerabil.

Criteriul notorietăţii nu funcţionează numai în cazul persoanelor, ci şi în cazul instituţiilor. De exemplu, un raport făcut de o instituţie de renume este mult mai interesant (legitim) decât unul făcut de o instituţie mică. Un sondaj făcut de un institut cunoscut este mult mai important decât unul al unui institut abia înfiinţat şi despre care nu se ştie mare lucru. Ştirile despre companiile mari au o valoare mai mare decât ştirile despre companii mici.

5. Conflictul / competiţia

Oamenii iubesc competiţia. Face parte din viaţa noastră, de aceea vrem să ştim cât mai multe despre ea. Vrem modele de reuşită. Vrem consolări în cazul unui eşec. Uneori, conflictul este acel pretext de a deveni fiecare dintre noi mici judecători, care împart dreptatea între cei care sunt în conflict. Devenim suporteri câteodată.

Conflictul trezeşte cu siguranţă interesul. Dacă doi lideri politici se iau la bătaie în Parlament, informaţia e mai interesantă decât dacă aceiaşi lideri merg împreună la o bere în oraş. Cearta îi incită pe oameni să se poziţioneze, să ţină partea cuiva sau a nimănui.

Opoziţiile, chiar şi cele de opinii, dau o valoare mult mai mare informaţiei. Situaţiile în care participanţii la un eveniment se confruntă verbal sau fizic cresc interesul cititorului.

Un exemplu foarte simplu, în acest sens, îl reprezintă confruntările sportive. La meciurile amicale, conflictul este mic, iar interesul publicului este pe măsură. Situaţia se schimbă, însă, în cazul unui meci oficial, unde competiţia este mult mai mare. Cu cât e mai multă competiţie şi miza este mai mare, cu atât ştirea e mai bună.

6. Consecinţele / Impactul (numărul persoanelor afectate)

Valoarea de informaţie este cu atât mai mare cu cât se referă la un eveniment sau un fapt care afectează mai multe persoane. Alegerea informaţiilor se face, în acest caz, în funcţie de consecinţele asupra publicului.

Să ne gândim că Guvernul decide să mărească preţul pâinii, al curentului electric, al gazelor etc. În acest caz, aproape toată populaţia ţării va fi afectată, deci informaţia este importantă. O publicaţie serioasă va prefera o asemenea ştire decât una că o vedetă şi-a cumpărat o maşină nouă.

Nu trebuie confundat acest criteriu cu cel care se referă la numărul persoanelor implicate într-un eveniment. E drept că acestea pot să coincidă, de exemplu în cazul în care toţi producătorii de pâine îşi întrerup activitatea pentru o săptămână şi ies pe stradă pentru a protesta. Avem aici multe persoane afectate (publicul, care nu mai are de unde să cumpere pâine), dar şi multe persoane implicate (producătorii, care protestează).

7. Amploarea (numărul persoanelor implicate)

Acest criteriu se referă la numărul oamenilor care participă efectiv la eveniment. Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât creşte şi valoarea de informaţie a ştirii. Numărul participanţilor este perceput adesea ca un indicator al importanţei (amplorii) evenimentului.

O revoltă, o mişcare de protest, un conflict armat implică participarea multor persoane. Să luăm exemplul unei greve a minerilor. Dacă din totalul minerilor care lucrează în ţară ies în stradă numai 5% dintre ei, greva are, cu siguranţă, o importanţă mult mai mică decât dacă ar ieşi 90% dintre mineri.

Un accident aviatic în care au murit peste 100 de persoane are un impact mult mai puternic decât un accident de maşină în care au murit patru persoane.

Putem să înţelegem foarte uşor acest criteriu făcând o paralelă cu votarea. Dacă 90% dintre votanţi aleg un om, înseamnă că acesta e important (e legitim). Dacă doar 5% votează pentru el înseamnă că nu e important, deci nu merită să se vorbească despre el.

8. Proximitatea socială

Ceea ce provoacă proximitatea socială este „ceea ce oamenii au în comun” (S. Preda, 2006, p. 28): naţionalitatea, religia, cultura, profesia etc.

Un accident feroviar petrecut în Spania în care au murit cinci persoane nu ar avea, la prima vedere, o foarte mare relevanţă pentru presa din România. Numărul victimelor nu este foarte mare. Distanţa e semnificativă. Totuşi, dacă printre victime este şi un român, evenimentul devine important pentru presa din România.

Proximitatea socială este un criteriu căruia i se supune cel mai des presa de proximitate (presa regională/locală, presa specializată, presa care ţinteşte un segment de public: copii, tineret, presă feminină, segmente care rezultă din hobby-uri).

Pentru o revistă IT tot ce are legătură cu Internetul, cu hardware-ul, cu software-ul etc. este interesant. La fel sunt interesante pentru o revistă feminină: moda, cumpărăturile, produsele de întreţinere şi înfrumuseţare etc.

9. Proximitatea afectivă (interes uman)

Oamenilor le plac poveştile despre oameni. Tot ceea ce este de ordin emoţional (viaţa, moartea, dragostea, fericirea) este interesant. Oamenii tind să se identifice cu bucuriile, suferinţele, necazurile şi reuşitele celor din jur. Chiar dacă nu sunt evenimente cu nişte consecinţe majore pentru public, ele îi oferă acestuia ceva la fel de important – emoţie.

Povestea unui sportiv care a rămas invalid în vârful carierei, a unei mame care luptă să-şi salveze copilul de la o boală gravă, a unei familii căreia i-au murit toţi cei patru copii într-un accident de maşină, toate aceste drame nu au cum să nu stârnească interes.

Nu doar dramele au impact emoţional. Şi evenimentele fericite pot fi la fel de interesante, de exemplu: povestea unui tânăr student care a reuşit să facă o afacere de succes, povestea primei femei care a călătorit în spaţiu, povestea unei fete foarte sărace care s-a căsătorit cu unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume etc.

10. Preferinţa pentru concret

Criteriul se referă la prezentarea unor informaţii specifice, precise, bine delimitate. Cu cât informaţia este mai generală, mai vagă, cu atât ea are o importanţă mai mică.

O ştire că Guvernul a implementat măsuri speciale de fiscalitate nu spune mare lucru. Informaţia nu ne ajută foarte mult. Dacă ştim însă care sunt măsurile luate concret, de exemplu mărirea taxelor auto, informaţia capătă valoare.

Cifrele trebuie puse în context. Degeaba le spunem cititorilor că bugetul statului de anul acesta a crescut cu 2,5 miliarde de euro faţă de cel de anul trecut. Foarte puţini dintre ei vor şti cât înseamnă această cifră. Mult mai bine, în acest caz, ar fi să transformăm în procente şi să spunem că bugetul a crescut cu 0,5 la sută. Oamenii îşi vor da seama mai uşor de importanţa cifrei.

11. Caracterul complet al informaţiei

S-a ajuns de comun acord că, pentru a fi completă ca informaţie, o ştire trebuie să răspundă la următoarele întrebări: cine?, ce?, când?, unde?, cum?. Pe lângă acestea, foarte importantă este şi întrebarea de ce?. Valoarea unei ştiri este cu atât mai mare cu cât răspunde la mai multe dintre aceste întrebări.

Criteriile enumerate mai sus funcţionează corelativ. Ideal ar fi ca o ştire să poată întruni cât mai multe dintre valorile enunţate anterior. Cu cât îndeplineşte mai multe criterii, cu atât ştirea e mai bună. Noutatea este vârful piramidei valorilor, în cele mai multe cazuri. Dincolo de ea, ierarhia valorilor poate fi oricare.