Configuraţia unui sistem de gatekeeping

Ca să putem să vorbim despre un sistem de gatekeeping, trebuie să-i identificăm mai întâi pe cei care fac parte din el. Cine sunt, deci, gatekeeper-ii? Corect ar fi să răspundem că sunt toţi cei care intră în contact cu informaţia, o evaluează şi decid în privinţa ei. Privind lucrurile astfel, constatăm că nu doar jurnaliştii evaluează informaţiile.

Procesul de gatekeeping depăşeşte graniţele redacţionale. De aceea putem vorbi despre gatekeeping intern şi extern.

1. Gatekeeping intern

Aici intră toţi jurnaliştii dintr-o redacţie. În funcţie de specificul instituţiilor de presă, configuraţia sistemului de gatekeeping folosit este mai simplă sau mai complexă. Fiecare publicaţie are o schemă proprie de organizare, are mai mulţi sau mai puţini jurnalişti. Într-o viziune simplificată, putem avea următorii gatekeeper-i:

Reporterii

Ei sunt aceia care merg pe teren şi strâng informaţiile (vorbesc cu sursele, observă detalii) apoi redactează materialele şi le trimit în redacţie pentru a fi procesate de către editori. De cele mai multe ori, subiectele pe care trebuie să le facă reporterii sunt alese de către editori, însă reporterul este acela care decide la faţa locului. În unele cazuri, plecând să realizeze un subiect, ajuns la faţa locului, reporterul poate să descopere noi informaţii, mult mai bune, şi să găsească un nou unghi de abordare pentru articolul său. Sau poate să nu bage de seamă importanţa noilor informaţii.

Atunci când colectează informaţiile reporterii evaluează: fac o selecţie între informaţiile importante şi cele mai puţin importante, ierarhizează – acordă o mai mare sau mai mică importanţă anumitor informaţii. Dacă reporterii nu evaluează corect informaţiile, publicaţia lor poate rata subiecte importante. De ei depinde, în mare măsură, dacă ştirile ajung sau nu la publicaţia unde lucrează.

Editorii

Ei sunt cei care prelucrează informaţiile. Editorii iau deciziile majore legate de informaţii. Aceştia selectează din listele de subiecte posibile pe cele mai importante şi le indică reporterilor temele şi evenimentele pe care trebuie să le relateze. Tot editorii decid care dintre articolele realizate de reporteri sunt mai importante, care merită o poziţie superioară în pagină sau în program.

Director editorial, redactor-şef, redactori-şefi adjuncţi sau şefii de departamente. Ei decid în privinţa celor mai importante subiecte sau ştiri. Ei aleg ce trebuie să apară pe prima pagină a ziarului, a revistei, ce să apară în deschiderea jurnalelor de ştiri din audiovizual. Ei au ultimul cuvânt în evaluarea ştirilor.

Rolul decizional al fiecărui gatekeeper în parte este diferit la nivelul publicaţiei. Editorii au mai multă putere de decizie decât reporterii, redactorul şef sau directorul editorial are decizia finală. Importanţa evaluării informaţiilor de către gatekeeper-i într-o redacţie este însă egală, chiar dacă puterea lor decizională este diferită. Este adevărat că editorul decide dacă publicaţia va folosi sau nu ştirile, însă reporterul are controlul total al informaţiilor de pe teren. Dacă acesta nu le evaluează corect, poate rata ştiri importante, iar editorul nu va afla de ele.

2. Gatekeeping extern

În general, lucrările teoretice care tratează procesul de gatekeeping nu iau în calcul acest tip de raportare din exterior la valorile informaţiilor de presă. În viziunea acestor abordări doar jurnaliştii ar fi gatekeeper-i. Dar nu ne permitem să mergem după această premisă, pentru că informaţia primară se produce în afara redacţiei, deci de altcineva decât jurnaliştii. În viziunea procesului de evaluare extern, gatekeeper-ii sunt:

Sursele

Ele evaluează informaţiile pe care le oferă jurnaliştilor după propriile criterii. Se gândesc probabil la ce ar vrea jurnaliştii să audă de la ele, ce nu ar vrea să audă, cu ce fel de informaţii ar atrage atenţia jurnaliştilor. Sunt, de fapt, gatekeeper-i. Multe surse, mai ales comunicatorii din birourile de presă cunosc valorile jurnaliştilor şi oferă informaţii deja filtrate. Şi unele surse care intră în contact un timp îndelungat cu jurnaliştii însuşesc aceste valori. Dar, chiar dacă nu le însuşesc, tot fac o selecţie şi o ierarhizare a informaţiilor.

Agenţiile de ştiri constituie cea mai bogată sursă de informaţii pentru o redacţie. Dar agenţiile sunt ele însele nişte organizaţii care funcţionează după reguli asemănătoare ziarelor, radiourilor sau televiziunilor. Agenţia are, la rândul ei, alte surse. Ea funcţionează ca un sistem gatekeeper din exterior.

Publicul

Cititorii, prin actul lor de a cumpăra sau nu ziarul, decid dacă ştirile care le sunt oferite sunt importante sau nu (îi interesează sau nu). Dacă editorii îi neglijează, s-ar putea ca ziarul să rămână fără cumpărători. La fel este şi în audiovizual.

Publicul este un evaluator al evaluării pe care o face, în ansamblu, instituţia media. Cifrele de audienţă colectate pe perioada difuzării unui anumit tip de informaţie constituie un indicator important.

În unele cazuri, publicul se implică în producţia jurnalistică, semnalând anumite potenţiale subiecte de ştiri, prin scrisori, email, telefon etc.

Instituţiile media ar trebui să-şi privească publicul ca pe un gatekeeper.

Ca să putem vorbi de un sistem de gatekeeping, nu este de ajuns să identificăm doar actorii, ci şi criteriile pe baza cărora aceştia evaluează, dar şi factorii de natură organizaţională care influenţează evaluarea. Jurnaliştii, cei care fac gatekeeping din interior, se raportează la criteriile şi la factorii pe care i-am prezentat anterior. Sursele şi publicul, care fac gatekeeping din exterior, au valori proprii care pot fi mult mai eterogene decât ale jurnaliştilor.