Despre ştirile care creează panică

Frica este unul dintre sentimentele care ne fac să reacţionăm imediat. Tocmai de aceea, ştirile despre ceva care atentează la siguranţa noastră au un impact garantat. Ştirile care anunţă catastrofe, cele care transmit ameninţări teroriste, ştirile care anunţă epidemii, ele sunt doar câteva dintre cele care stârnesc instantaneu interesul. Vrem să le citim, sunt importante. Dar mai au un efect: produc panică.

În special, tabloidele au o „simpatie” pentru acest gen de subiecte. În goana după vânzări/audienţe, accentuează (sau chiar provoacă) panica. Alarmismul e un risc pe care şi-l asumă, fiindcă, pe termen lung, nu cred că e un pariu câştigător. Oamenii se vor sătura să le spui mereu că vor muri sau că vor suferi nu ştiu ce nenorociri. La un moment dat, vor deveni imuni, nici măcar nu vor mai reacţiona, nefiind excluse reacţii de genul „a, şi azi murim?”. Ce te faci atunci când chiar există un risc real? O să pui în titlu „de data asta, e pe bune!!!”? :)

Dar să presupunem că avem cele mai bune intenţii, că vrem să fim responsabili cu aceste ştiri. Avem de trecut două provocări: 1) în primul rând, să decidem ce facem cu ele (le publicăm sau nu?); 2) să decidem cum le abordăm.

1) Publicăm sau nu o ştire care creează panică?

Faptul că o ştire produce panică nu înseamnă, din start, că nu trebuie s-o publicăm. De exemplu ştirile care anunţă epidemii. Nu le putem neglija, mai ales că, pe lângă panica pe care ar produce-o, au şi un rol de prevenţie. Putem să le spunem oamenilor, prin vocea doctorilor, ce pot face pentru a se feri de riscuri. La fel, prognozele meteo (cele care anunţă înrăutăţirea vremii). Publicarea acestor ştiri ar avea, de asemenea, un rol preventiv. Îi anunţăm pe oameni că va ninge puternic (unii şi-ar putea anula drumurile şi ar evita să rămână blocaţi în zăpadă), îi anunţăm că vor fi inundaţii, caniculă, vijelii…

Sunt totuşi unele ştiri pe care ar fi bine să evităm să le publicăm. În categoria asta aş include, în primul rând, mesajele de ameninţare ale grupărilor terorise. Chiar şi marile agenţii de ştiri pică în capcana acestor informaţii. Oare, publicând o astfel de ştire, nu devenim un fel de purtători de cuvânt ai acestor organizaţii? Oare nu ne transformăm într-un instrument prin care teroriştii îşi ating scopul (să semene teamă) în războiul lor psihologic?
Tot din aceeaşi categorie fac parte şi ştirile care anunţă cutremure. Să presupunem că avem ştirea că „anul acesta ne loveşte un cutremur mare”, iar sursa noastră este un specialist. Am putea cădea în capcana să spunem că publicăm informaţia, atâta timp cât ea se bazează pe opinia „avizată” a unui specialist. Dacă am publica informaţia, fie am fi în căutare de senzaţional, fie am avea o mare problemă de documentare, ignorând că alţi specialişti (majoritatea lor), mult mai avizaţi, avertizează că, în momentul de faţă, cutremurele nu pot fi prezise cu mult timp înainte.

2) Cum abordăm o ştire care creează panică

Nu vreau să se înţeleagă din ce am scris aici că dacă chiar există un pericol noi ne facem că plouă doar ca să nu speriem publicul. Nu avem cum să nu producem panică, să fim realişti. Dar, dacă vrem să fim responsabili, trebuie să încercăm să reducem cât mai mult isteria. Şi, cu atât mai mult, să evităm să fim chiar noi cei care o provoacă.

Câteva repere:

– Nu amplificăm consecinţele, anunţăm care sunt pericolele REALE, le explicăm. Cu alte cuvinte, nu minţim, nu „umflăm informaţia”;

– Susţinem ştirea noastră cu surse competente (experţi, rezultate ale unor cercetări…). Vrăjitoarele, vracii, prezicătorii sunt din alt film, n-au ce căuta în astfel de ştiri;

– Încercăm să invităm la calm: identificăm măsurile de prevenţie, le spunem oamenilor ce pot face ca să diminueze pagubele şi riscurile;

– Nu ne lăsăm manipulaţi. Verificăm dacă nu cumva informaţia care provoacă panică nu e doar o intoxicaţie menită să facă jocurile vreunui grup de interese.

PS: Am scris acest post pentru a atrage atenţia că gesturile noastre au, uneori, efecte pe care nu le conştientizăm. Sau, chiar dacă le conştientizăm, nu le dăm atenţia cuvenită. Cred că ar fi mai util să ne concentrăm energiile să prevenim lumea, nu s-o speriem.