Un clişeu al jurnalismului online: „dă ştirea repede, să fim primii”

„… o dregem noi, pe parcurs, din update-uri” – este una dintre ideile păcătoase care încă mai circulă printre oamenii care fac jurnalism online. E firesc să nu aştepţi prea mult pentru a publica o ştire, concurenţa nu te iartă. Însă te-ai asigurat înainte că măcar: informaţiile sunt adevărate, surprinzi esenţialul, ceea ce scrii e clar şi fără greşeli gramaticale? Nu vreau să înţelegeţi că viteza de reacţie nu e importantă. Spun doar că nu e cea mai importantă. Vreau ca lumea să conştientizeze că dacă publici o ştire înaintea concurenţei nu înseamnă că eşti mai bun.

De fiecare dată când aud îndemnul din titlu mă gândesc la următorul banc:

Un marinar bâlbâit este pus de colegii săi pe catarg să anunţe eventualele pericole.

Prima zi: Vi, viii, vii, viii, vin piraţii! Toţi sar în apă şi scapă teferi.

A doua zi: Viii, vi, vi, vin… Toţi sar în apă şi scapă teferi. Erau piraţii.

A treia zi, la fel. Nimeni nu mai aştepta să audă continuarea. Toţi săreau în apă cum auzeau primul „vi”.

A patra zi: Vi, viii… Toţi sar în apă şi… aud continuarea… vi, vii, vin rechinii!

Care ar fi corespondenţa bancului cu publicarea unei ştiri greşite pe care o rectificăm mai târziu:

– Să zicem că tu – cel care publică ştirea – eşti bâlbâitul. Dai ştirea. Scrii că mâine afară o să fie caniculă. Ştirea e greşită, afli că de fapt o să plouă torenţial. Faci un update şi corectezi greşelile;

– Eu sunt cititorul obişnuit, unul dintre marinarii care sar în apă când bâlbâitul anunţă pericolul. Am citit în repezeală ştirea în formă iniţială (greşită), n-am mai avut timp să revin să văd update-urile. A doua zi plec la serviciu în tricou şi cu ochelari de soare, doar că seara ajung acasă ud până la piele, pasibil de o răceală urâtă. Cam ce sentimente crezi că mă încearcă în momentul ăsta când mă gândesc la tine? :)

Am mai scris despre verificarea informaţiilor, însă de data asta am vrut să surprind lejeritatea cu care este privită pe online această regulă jurnalistică de bază. Unii se gândesc că nu e chiar aşa grav să anunţe ceva spectaculos chiar dacă nu sunt siguri că e adevărat (ba mai fac şi niţel trafic pe treaba asta). Vor doar să fie primii, se bazează pe faptul că pot corecta din mers. Dar uită un lucru esenţial: nu toţi cei care intră pe site citesc şi update-urile!

Care cred eu că este ordinea importanţei factorilor (minimi) de care ţinem cont când dăm ok-ul pentru publicare:

1) Corectitudinea. Nu uita că pentru un jurnalist pierderea credibilităţii este sinonimă cu pierderea slujbei. Pentru o publicaţie, cu pierderea cititorilor, deci cu falimentul.

2) Relevanţa. Îmi foloseşte la ceva această informaţie? Are o abordare interesantă?

3) Claritatea. Înţeleg uşor despre ce e vorba?

4) Viteza. Abia acum începem să ne grăbim. Asta nu înseamnă că o să aşteptăm o sută de ani până publicăm informaţia. Dacă ştim că ştirea e adevărată, dacă am decis că e relevantă şi avem în minte foarte clar ce vrem să spunem, putem să ne apucăm să scriem lead-ul, punem titlul şi o publicăm, anunţând că informaţia e în curs de actualizare.Deci nu înainte să fim siguri că paşii 1, 2, 3 sunt respectaţi.

Şi ar mai fi ceva. Dacă îţi acorzi două minute de răgaz poate vei reuşi să găseşti un unghi de abordare original, ceva care să te facă mult mai relevant decât concurenţa.