Povestea din spatele ştirii

Suntem obişnuiţi să ascultăm poveşti. Facem asta în fiecare zi: colega de facultate ne spune ce a văzut în vacanţă la Paris, mama ne spune cum a stat la coadă trei ore la medic fiindcă ăia care aveau pile intrau înainte. Mai sunt şi poveşti pe care le auzim fără să vrem: o tipă care se ceartă la metrou cu iubitul prin telefon, un bătrânel care vorbeşte în autobuz despre băiatul său care a inventat nu ştiu ce chestie etc. Viaţa noastră de zi cu zi e plină de poveşti.

Ok. Acum să aruncăm o privire asupra presei. Îmi asum riscul de a fi acuzat de superficialitate şi identific patru mari tipuri de informaţie pe care presa le produce: informaţiile utilitare (numerele la loto, vremea, cursul valutar etc.), interviurile, opiniile (editoriale, comentarii, analize) şi poveştile (ştirile, reportajele, anchetele, potretele etc.). Despre cele din urmă vreau să vorbim în articolul de faţă.

Ideea e simplă: Oamenii dau viaţă ştirilor pe care le faceţi. Căutaţi-i, aflaţi cine sunt, ce fac, ce-au făcut, ce n-au făcut, cum sunt etc. Pe scurt, în spatele fiecărei ştiri se ascunde o poveste. Hai s-o aflăm!

Jurnaliştii cu experienţă ştiu că vor râde, probabil, dacă vor citi acest text. Pentru ei e firesc să alerge după ceva care să dea savoare informaţiei brute. Să ne gândim că avem o ştire că o bancă a pierdut câteva miliarde de dolari din cauza unui angajat. E un exemplu grosier :) Cred că nu-i niciun dubiu că pe toţi ne interesează povestea acelui om şi că este poate cel mai valoros detaliu al articolului nostru.

Ştirile vorbesc, de cele mai multe ori, despre oameni. Fiecare om are o poveste. Unii jurnalişti ştiu să o caute şi să o spună, alţii se rezumă la a spune doar „ce s-a întâmplat”. Dar nu doar oamenii au poveşti de spus, ci şi obiectele/lucrurile. O companie, un oraş, o ţară, un continent au toate povestea/poveştile lor. Acestea din urmă duc tot la oameni (cei care le-au creat, cei care au avut legătură cu ele).

Povestea constituie, de cele mai multe ori, background-ul articolelor de presă. Asta nu-i neapărat ceva rău, însă,  pe principiul „tăiem ce-i în coadă”, se întâmplă să fie prima sacrificată atunci când e nevoie de spaţiu. Din păcate, nu mulţi au răbdare să rescrie atunci când li se spune să scurteze.

Uneori informaţia actuală poate fi banală, însă pusă în oglindă cu povestea, cu background-ul, putem scoate informaţii spectaculoase. Povestea din spatele ştirii poate transforma un fapt divers într-un articol care merită citit pe nerăsuflate.

Ştiu că mulţi înjură ştirile de la ora 17 de la Pro TV, mai ştiu că tot mulţi sunt şi cei care le urmăresc. De ce? Simplu. Ei au ştiut să speculeze cel mai bine povestea din spatele faptului divers. Un accident de circulaţie în care au murit doi oameni (cifra e subiectivă) este ceva relativ banal, dacă e să judecăm din punct de vedere jurnalistic. Ştirea capătă însă dramatism atunci când afli că de fapt în accident murise şi o mireasă care tocmai fusese „furată” în noaptea nunţii. De aici începe povestea, de aici construcţia capătă emoţie.

Ce face povestea interesantă

Subiectul. Există ceva remarcabil, un detaliu de la care să pleci?

Drama / Succesul / Comicul. Sunt ingrediente care stârnesc emoţii. Ele n-au cum să nu trezească interes.  Probabil că unii vor adăuga „sexul” :)

Autenticitatea. Vocile (citatele) valorează mult într-o istorisire. Ele dau viaţă textului.

Stilul direct, simplu. Există un îndemn jurnalistic clasic: „Scrie cum vorbeşti!”. În traducere: nu încerca să impresionezi, nu scrie în aşa fel încât să fie nevoie să merg la dicţionar să înţeleg ce-ai vrut să spui :)

Sinceritatea. Publicul va simţi când exageraţi. Nu trebuie să fie totul senzaţional.

Ce au în plus poveştile faţă de ştirile seci:

– Culoare;
– Viaţă;
– Context;

Un caz special: ştirile despre viitor

Pare logic că nu poţi spune o poveste despre ceva ce se va întâmpla în viitor, cum este şi cazul ştirilor care anunţă lucruri care se vor întâmpla în viitor. În aparenţă aşa e, nu poţi povesti. Însă ce-ar fi să cauţi un fir de aţă, un personaj, un loc, un obiect pe care să le legi de ce se va petrece? Poţi scoate o poveste legată de: cine va face asta; ce se va întâmpla (a mai făcut cineva asta?); locul în care se va petrece; momentul în care se va petrece; modul în care se va întâmpla. Da, sunt clasicele întrebări.

PS: Pornind de la articolul acesta şi de la cele patru categorii de informaţii identificate mai sus, putem să ne dăm seama cât de simplu este totuşi să faci jurnalism: întreabă-te dacă poţi să spui o poveste, întreabă-te dacă publicul tău poate să spună povestea mai departe! E simplu, nu? :)