Ce înseamnă să fii jurnalist freelancer. Mituri, bloggeri…

Jurnalistul freelancer e pe cont propriu, lucrează pentru una sau mai multe redacţii în acelaşi timp, dar nu este angajat şi nu lucrează full-time. Este propriul manager, îşi organizează timpul (aproape) aşa cum crede de cuviinţă, iar banii pe care îi câştigă depind de cât de mult şi cât de bine munceşte.

Corespondent, comentator, critic, analist… În multe cazuri, aceste funcţii sunt ocupate, în redacţii, de către jurnalişti-freelancer. De ce? Pentru că e mai eficient (şi de cele mai multe ori asta înseamnă mai ieftin).

De ce e nevoie de freelanceri:

– nu-ţi permiţi să plăteşti un angajat pentru o treabă care , chiar dacă e importantă, nu trebuie făcută în fiecare zi;

– tipul(a) este atât de bun(ă) încât nu-ţi permiţi să îi plăteşti un salariu lunar (cazul personalităţilor) sau nu are intenţia de a lucra full-time. Cu toate astea, nu vrei să-l(o) pierzi;

– ai nevoie de un om care să facă un lucru pentru o perioadă scurtă de timp;

motivele pot continua…

Cum cred eu că „arată” un bun jurnalist freelancer

Are acces la surse la care angajaţii redacţiilor nu au „intrare”. Sursele bune sunt cheia subiectelor bune. Asta presupune să-şi cultive nişte relaţii bune cu surse strategice. Principiul este valabil pentru toţi jurnaliştii, mai ales că, pe bună dreptate, una dintre întrebările esenţiale care se pun la angajare este: „ce conţine agenda ta de surse?”;

Gândeşte subiecte inedite. Adică e capabil să creeze exclusivităţi, lucruri despre care nu s-a mai scris sau vorbit, lucruri pentru care redacţia merită să plătească. Şi nu, n-am greşit când am spus „să creeze”. Şi nu, asta nu înseamnă „să inventeze”. Jurnaliştii buni ştiu că o exclusivitate poate să vină dintr-un unghi de abordare mai bun decât cele încercate de alţii. Merită speculată această oportunitate. Uneori eşti la locul şi momentul potrivite, acolo unde se întâmplă ceva extraordinar, eşti primul care are acces la informaţie. Aceste „uneori” sunt rare :) Pentru restul, trebuie să fii creativ;

Cunoaşte noţiunile jurnalistice de bază: de evaluare a informaţiilor (ştie să decidă care sunt subiectele importante), de colectare a informaţiilor (adună – corect – informaţiile importante), de redactare a informaţiilor (livrează un material jurnalistic coerent, care nu necesită editări majore), de etică;

Înţelege uşor politica editorială. Ca să poată colabora ca freelancer cu o publicaţie, trebuie să-i înţeleagă mai întâi regulile: care sunt domeniile de interes, ce fel de informaţii abordează, cum sunt tratate informaţiile, care sunt genurile jurnalistice preferate… După ce le-a înţeles, trebuie să şi le însuşească;

Are background şi e la curent cu noutăţile. Asta înseamnă că freelancerul cunoaşte bine domeniul sau domeniile pe care le abordează. Ca şi jurnalistul angajat, el trebuie să urmărească în permanenţă noutăţile din domeniul/domeniile sale (pe Internet, TV, Radio, publicaţii concurente, orice alte alte surse relevante). Dincolo de asta, trebuie să aibă capacitatea de a înţelege cum funcţionează lucrurile într-un domeniu. Mă refer aici la chestiuni de sistem (organizaţii, oameni şi relaţiile de putere/colaborare – legislaţie, proceduri);

E disponibil atunci când redacţia are nevoie de el. Ştim cât de enervant este atunci când cerem ajutorul cuiva, iar răspunsul este „nu pot”. Nu este vreun secret că jurnaliştii scriu la comandă. Şi, ca să elimin speculaţiile, precizez că „la comandă” înseamnă la comanda unui editor. Adică, de multe ori, în afară de subiectele propuse de către reporter, editorul propune subiectele. Pentru un freelancer este important ca atunci când i se cere să abordeze un subiect să aibă cât mai puţine răspunsuri „nu pot”, dacă le are, să aibă motive întemeiate. Totuşi, dacă ştie că nu va putea să facă subiectul, e mai bine să fie sincer. Editorul va aprecia asta mai mult decât dacă ar primi un material prost sau o amânare pe ultima sută de metri;

Respectă deadline-urile. Trebuie să conştientizeze că de munca sa depinde munca mai multor oameni. Când el nu respectă un deadline înseamnă că nu şi-a respectat o promisiune, ceea ce implică faptul ca nici cei care depind de munca sa să nu-şi respecte promisiunile. Şi ştim bine cât de enervant e să nu-ţi poţi repecta o promisiune din cauza altcuiva. Dacă ştie că nu va reuşi să se încadreze în termen, e neapărat nevoie să anunţe din timp (cu o zi înainte, cel puţin), pentru ca editorii să găsească o altă soluţie;

Livrează subiecte sau articole cu regularitate. Aici e de ajuns să menţionez proverbul ăla: „ochii care nu se văd se uită”…

Ştie să întreţină colaborările cu editorii care-i evaluează munca. Un bun freelancer îşi dezvoltă o relaţie bună cu editorii de care depinde. În principiu, e de ajuns să-şi respecte promisiunile faţă de ei şi să îi ajute atunci când sunt presaţi. Dincolo de asta, nu strică să încerece să fie şi amici. Colaborarea presupune un contact direct redus, însă e bine ca, din când în când, freelancerul să caute prilejuri de întâlnire faţă în faţă;

E chibzuit. Dincolo de munca de jurnalist, trebuie să facă şi o muncă de contabil, să-şi drămuiască singur costurile de producţie. El îşi plăteşte curentul, Internetul, telefonul, de cele mai multe ori şi transportul sau cazarea;

E un bun planificator. De data asta, provocarea vine în momentul în care jurnalistul freelancer colaborează cu mai multe redacţii în acelaşi timp. Nu de puţine ori, va fi pus în situaţia ca două redacţii să aibă nevoie de el în acelaşi timp. Va trebui să decidă pe cine refuză/amână.

Scriitura sa

Aici e o poveste destul de subiectivă. Unii sunt de părere că freelancer-ul trebuie să aibă o identitate a sa. Alţii îi contrazic, considerând că scriitura sa trebuie să se adapteze stilului fiecărei publicaţii cu care jurnalistul colaborează. Cred că idealul ar fi undeva la mijloc. E important ca freelancerul să aibă un stil al său, să fie recunoscut de public după acest stil. La fel de important este însă şi ca stilul său să nu facă notă discordantă cu stilul instituţiei media cu care colaborează.

Ce l-ar avantaja:

– are deja o notorietate, ceea ce presupune că are potenţial de a aduce după el un public fidel;

– zona în care îşi desfăşoară activitatea este interesantă din punct de vedere jurnalistic şi totodată greu accesibilă redacţiilor. Un pont e să caute colaborări cu publicaţiile care n-au acces în zona respectivă.

Miturile freelancerului

Lucrez când am chef. Nimic mai fals. Lucrezi când ţi se cere, respecţi un deadline. Altfel, colaborarea se termină;

Fac doar ce am chef. E foarte relativă chestia asta, fiindcă poţi face doar ce ai chef, numai că vei fi plătit doar pe ceea ce corespunde cerinţelor redacţiilor cu care colaborezi. Restul e muncă patriotică;

Nu depind de angajator. Oooo, da, toţi ne credem independenţi. Depinzi la fel de mult ca şi un angajat: ai un contract, respecţi nişte înţelegeri;

E un avantaj faptul că lucrez de acasă. Nu la infinit. Socializezi mai puţin, tentaţia să iei pauze e mai mare, nu mai ai avantajul lucrurilor pe care le înveţi din munca în echipă zi de zi. În plus, amesteci viaţa de familie cu viaţa de serviciu. E posibil să-i încarci prea mult pe ai tăi cu angajamentele tale;

Nu muncesc 8 ore pe zi, la program. Nici jurnaliştii angajaţi nu se duc la program. Ştim cu toţii că programul începe atunci când e nevoie şi se termină atunci când ţi-ai terminat treaba. Ca freelancer, e posibil să lucrezi chiar mai mult de 8 ore pe zi.

Cum este plătit un freelancer

– pe bază de proiect

– pe o perioadă de timp

Eu am identificat două moduri mari. Dacă mi-a scăpat ceva, corectaţi-mă!

Cum se promovează un jurnalist freelancer

Asocierea cu brandurile mari este un factor important de promovare. Faptul că a colaborat cu instituţii media de renume cântăreşte greu în CV-ul său. Semnătura sa pe materiale care apar sub umbrela acestor branduri e un vehicul de promovare semnificativ;

Calitatea materialelor sale este de departe cel mai important vector de imagine. Editorii deştepţi urmăresc concurenţa, văd materialele bune, văd cine le semnează. De aici nu mai e decât un pas până la ofertă.

Un site personal este un bun instrument de promovare pentru jurnalistul freelancer. Este cea mai simpla cale de a-i arăta cuiva, rapid, ce poate. Un CV, o listă cu articolele publicate (grupate pe domenii), fotografii realizate, date de contact, toate vin să susţină uşor portofoliul freelancerului;

Bloggerul nu este un jurnalist freelancer

Se face destul de des confuzia că bloggerul care trăieşte din blogul său este un freelancer, un jurnalist freelancer. Motivul pentru care cred că este vorba de o greşeală este faptul că bloggerul lucrează pentru el, nu pentru o publicaţie. El este propriul stăpân, cu alte cuvinte „patronul” publicaţiei. El centrează, el dă cu capul. Ce mai, e de fapt o „instituţie media” în sine.

Şi, ca să înţelegem şi mai bine lucrul ăsta, ne putem raporta la politica editorială. În vreme ce jurnalistul freelancer caută să respecte politicile editoriale ale publicaţiilor cu care claborează, bloggerul are propria politică editorială. El îşi aprobă singur ideile.

PS: Probabil că sunt multe lucruri care mi-au scăpat din vedere. Dacă le vedeţi voi, hai să le completăm împreună.

Mai poţi citi:

Making it as a Freelancer Journalist. Yes, it is possible

Freelancer (Wikipedia)

Freelance Writing: 10 Tips to Keep in Mind

Outside Contributors: In The Times, but Not of The Times