Presa ca a patra putere. Urmează Internetul?

Mirajul acestei meserii (de jurnalist) îi face pe unii să se simtă importanţi, să creadă că dacă lucrează în presă sunt foarte influenţi, că toată lumea trebuie să stea preş sub picioarele lor. Şi mulţi cred asta pentru că au auzit ei cândva, pe undeva, că “presa este a patra putere”. Dacă aveţi de-a face cu astfel de indivizi, ignoraţi-i. Îi recunoaşteţi uşor după faptul că spun peste tot (fără să fie întrebaţi) că lucrează în presă, când li se cer actele de către poliţist scot legitimaţia de presă, ameninţă că vor scrie de rău dacă nu faci ce zic ei… Nu, ei nu sunt influenţi, iar puterea presei înseamnă altceva.

Cum traducem conceptul de “presă ca a patra putere”

Ca să spunem că e a patra, hai să stabilim care ar fi primele trei:

– puterea executivă (guvernul);

– puterea judecătorească;

– puterea legislativă.

(J. Watson, A. Hill, R. Weiner, in M. Coman, 2004, p.173)

Presa ca a patra putere este văzută, în lucrările de specialitate, ca un câine de pază al societăţii (“watch-dog”), un suport al democraţiei. Ca să scurtăm teoria, putem spune că presa este un observator care are grijă ca niciuna dintre celelalte puteri să nu facă prostii.

De unde vine puterea presei?

Puterea vine, în primul rând, din faptul că media are acces la o audienţă (la un public) mult mai numeroasă decât o poate face oricare alt spaţiu public (cafeneaua, teatrul, cinematograful, stadionul, pieţele etc.). Toate celelalte puteri (pe care presa le supraveghează) îşi doresc să comunice cu acest public, deci au nevoie de presă.

Adevărata putere a media se datorează faptului că nu preia aceste mesaje aşa cum au chef guvernanţii, parlamentarii, sau alţii care le produc, să ajungă la public. Media le filtrează: le evaluează, le selectează, le ierarhizează şi, nu în ultimul rand, le sancţionează.

Chiar dacă este redundant, o voi spune: garanţia puterii presei vine din faptul că nu este subordonată niciuneia dintre celelalte puteri.

Cum îşi gestionează presa puterea?

Răspunsul pare complicat, însă îl putem simplifica. Prin angajaţii săi: jurnalişti capabili să înţeleagă rolul lor în societate, să respecte nişte coduri deontologice, să se prindă atunci când celelalte puteri fac lucruri necurate, să comunice publicului aceste lucruri.

Critici aduse acestui concept

Cei care contestă acest statut de “a patra putere” susţin că presa are probleme de legitimitate şi de independenţă. Iar “puterea” trebuie să fie (am fost tentat să spun :) “este”) prin definiţie legitimată şi independentă. Dacă politicienii sunt legitimaţi prin vot, criticii spun că presa nu este legitimată de către nimeni.

Eu cred totuşi că presa este legitimată de către public. Toţi cei care cumpără ziarul, care se uită la televizor, care ascultă radioul, care accesează site-urile publicaţiilor, legitimează media.

Independenţa presei este un atribut foarte controversat, ca de altfel şi independenţa celorlalte puteri. Este de datoria şi în interesul fiecărei instituţii de presă să demonstreze că este independentă. Cum va face asta? Simplu: raportându-se obiectiv la fapte. Publicul e suficient de deştept să taxeze.

“Muşcă” Internetul din această putere a presei?

Nu ştiu dacă a mai fost pusă problema până acum. Însă, dat fiind faptul că web-ul atinge audienţe din ce în ce mai mari, uşor-uşor depăşind media tradiţională, cred că merită pusă întrebarea: “a câta putere va deveni Internetul?”.

Ar fi stupid să dau un răspuns la o asemenea întrebare. Pot spune doar că pentru a deveni o putere Internetul are de trecut câteva provocări:

– acurateţea informaţiilor;

– identitatea celor care distribuie informaţia;

– identitatea, competenţa şi notorietatea celor care procesează informaţia;

– rezistenţa în faţa diversiunilor;

Într-un cuvânt: credibilitatea.

Argumentele Internetului în această luptă le reprezintă viteza şi interacţiunea.