Despre fiţele de jurnalist
Eram în metrou. Priveam înspre nimic. Tresar. O tipă de lângă mine începe să vorbească TARE la telefon (ca s-o audă tot vagonul):
– Dragă, azi nu pot să trec pe la tine, că stau la redacţie mai mult. Am avut şi nişte directuri, sunt obosită…
Preţ de câteva minute a ţinut-o tot aşa, vorbind în aşa fel încât toată lumea să ştie că ea e jurnalistă. Că ea e o specială…
Episodul mi-a rămas în minte şi mă face să tresar de fiecare dată când îi văd pe unii dintre colegii jurnalişti că au impresia că ei nu sunt oameni normali, că ei fac ceva cu totul special. Absurd este că mulţi cred că munca lor e mult superioară altor munci.
De ce nu sunt de acord cu ei şi de ce cred că a fi jurnalist e la fel de onorabil ca a fi, de exemplu, muncitor la fabrica de îngheţată:
Jurnalismul înseamnă rutină
Când am spus asta, deja mi-am luat primele înjurături. Este adevărat, în fiecare zi trebuie să te documentezi despre ceva nou, cunoşti oameni, interacţionezi, afli lucruri noi. Totuşi, oamenii cu care intri în contact pentru a afla informaţii nu sunt chiar aşa de mulţi (aceiaşi purtători de cuvânt, aceiaşi politicieni, aceiaşi PR-işti, aceiaşi oameni de afaceri), rar apar evenimente extraordinare. Multe din lucrurile despre care scrii le ştiai deja.
Rutina vine din proceduri. Jurnalismul adevărat nu se face (sau nu ar trebui să se facă) după starea de spirit, ci bazat pe proceduri foarte exacte, cum ar fi: colectarea informaţiilor / proceduri de colectare a informaţiilor; verificarea informaţiilor; tehnicile de redactare; tehnici de paginare sau de montaj etc. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, munca ta trebuie să respecte aceste proceduri.
La fel, muncitorul de la fabrica de îngheţată trebuie să respecte nişte proceduri de producţie.
Fluxurile de producţie simplificate arătă aproape la fel
Jurnalistul: trebuie să-şi adune informaţiile (de pe agenţii, de pe teren, din diverse alte surse);
Muncitorul de la fabrica de îngheţată: trebuie să procure ouă, lapte, zahăr, sau ce naiba se mai pune prin îngheţată;
J: verifică informaţiile
M: verifică dacă laptele e proaspăt…
J: produce articolul
M: produce îngheţata
J: împachetează informaţia – DTP
M: ambalează îngheţata
J: distribuie informaţia
M: îţi livrează îngheţata
şi, ca să ne distrăm niţel: ambele, dacă nu le consumi repede, se topesc :)
Nu eşti singurul care face asta
Să ne gândim puţin cam câţi jurnalişti sunt în România. Cred că sunt câteva mii doar în Bucureşti şi alte câteva mii în ţară. Cred că sunt mai puţini angajaţi în fabricile de îngheţată decât jurnalişti :)
Nu în ultimul rând, din bun-simţ
Unu la mână: nu vorbeşti tare la telefon (ca mamaia);
Doi la mână: nu e civilizată atitudinea de genul „tu ştii cine sunt eu?”
PS: Nu vreau să interpretaţi acest articol ca pe o aruncare în ridicol a meseriei de jurnalist. E o meserie frumoasă, care, ca orice meserie pe care o practici cu placere, îţi oferă satisfacţii mari. E totuşi o meserie ca oricare alta.
Foarte adevarat. Si eu detest atitudinile arogante, iar in domeniul presei au ajuns mai degraba ceva firesc, decat exceptii. Si nu Bogdan, nu se interpreteaza articolul ca fiind o aruncare in ridicol a acestei meserii – bine spus meserie… pt ca inca nu a ajuns profesie… sursa: coman :))
Semnat
O jurnalista (la fel de bine putea fi o muncitoare la o fabrica de inghetata)
Nici nu stiu ce sa zic referitor la atitudinea de fite a jurnalistilor, din punctul meu de vedere pare de-a dreptul aberanta, eu sunt studenta la jurnalism, si sunt aproximativ 5 luni de cand incerc sa si practic jurnalismul in presa scrisa, si nu vad nimic care ar trebui transformat in fite(echivalentul prostiei) atata timp cat chiar e o munca dificila ce implica dedicare si bariere greu de trecut ce nu pot fi luate ca aberatia stupida a unor fite, ar insemna sa-mi bat joc de propria munca… paradoxal dar incepand cu redactia unde lucrez pana la presa propriu-zisa fitele sunt un indiciu prespun al unui alt „nivel profesional”, sau nu mai shtiu….ziceti voi, ca eu ca tanara in „industrie” percep foarte greu genul de atitudini, este oare ignoranta o solutie pentru mine?
semnat- o viitoare vanzatoare de inghetata:)
@Anushka
:) corect. Eh, oamenii s-au uitat prea mult la filme cu si despre jurnalisti…
Padure fara uscaturi nu exista. La fel e si in presa, unde sunt destui figuranti. Eu consider (si sper sa nu ma insel) ca asemnenea persoanaje nu au ajuns sa ne defineasca breasla.
@ Andi
Ai dreptate, nici eu nu cred ca asemenea personaje definesc breasla. De fapt, nici nu am intentionat sa spun chestia asta. Doar ca sper ca si „uscaturile” sa citeasca acest articol si sa isi puna niste intrebari.
Am stat 3 zile pe strazile Vienei. Am auzit de vreo patru ori oameni vorbind la telefonul mobil in locuri publice. De ce?
@iulian n.
probabil pentru ca oamenii aia inteleg ca-i destul de aiurea sa-ti spui problemele / prostiile / … pe strada
Din pacate, asa este. In democratia romaneasca de azi, a fi jurnalist e totuna cu a fi scriitor…de vagoane intr-o gara din Campia Baraganului, sa zicem.
Am lucrat in presa scrisa, ca redactor, la cel mai vechi cotidian al Gorjului, fondat in 1924 de Jean Barbulescu. Am debutat, totusi, in „Flacara”, in 1973-1974, elev de liceu fiind, cu un eseu despre adolescenti si adolescenta, pe care Adrian Paunescu- redactor sef, pe atunci,- l-a apreciat. Nu ma laud singur, sta marturie colectia revistei ilustrate de atunci, pe care o puteti gasi la Biblioteca Academiei Romane. Revenind la momentul angajarii mele la „Gorjeanul”, vreau sa spun ca nu mi-a fost rusine, la varsta mea de 44 ani, sa pornesc de jos, cum se spune. Noaptea, dupa ce iesea de la tipar, impachetam editia, manual, pentru ca rotativa care il tiparea nu avea si sectiune de impachetat, pagina cu pagina. Apoi, in zori de zi, noaptea in zilele de iarna, mergeam cu masina Postei sa prindem trenurile si cursele auto spre localitatile Gorjului pentru a-l distribui.
Ziua, eram la program, de la ora 8.00, conferinte de presa, evenimente, s.am.d., inapoi in redactie, scrie materialul, da-l redactorului-sef, refa-l (pentru ca, sigur, ceva nu era bun!), da-l din nou, apoi fugi in tipografie si fa corectura, pagina cu pagina, articol cu articol…Seara, cateva ore acasa, pupa copilul si nevasta si fugi iar in tipografie la impachetat… O data pe luna, veneau bobinele de harie de la Letea si ajutam la descarcat, de obicei duminica…
Acum, am fost restructurat cu post cu tot, in locul meu ramanand tocmai aceste ziarizde ” de fitze”, de care vorbiti
e absurd sa faci comparatie intre cele doua meserii. unul la mana, jurnalismul nu se face dupa retetar sau directive clare. ai informatia, ai sursele, ai declaratiile, dar cum abordezi? stii ca,sunt jurnalisti care sterg un articol de 5 ori inainte de al da pe cel mai bun? cel mai bun pentru tine, cel care crezi ca un articol sau o stire inseamna rezumat sau povestire. cei care stiu sa perceapa presa, o fac, altii stiu sa spuna cat de usor e sa fi ziarist. te-as ruga, sa postezi tu un exemplu de articol pe care l-ai scrie, iar dupa ce o faci am sa-ti demonstrez ca esti departe de „talent si viziune”.
nu incurajez comportamentul ostentativ de ziarist cu ifose de vedeta, dar nici nu iti pot aproba scrierea. nu esti, si tu, la fel de limitat ca personajul din metrou? ea vorbea tare in public, iar tu vorbesti pe net. superficialitate! tot de prost gust este. in plus, atata timp cat iti iei dreptul de a arunca intr-o oala toti jurnalistii, cred ca spui multe… uneori, totul incepe de la frustrare
@ana
E dreptul tau sa ma dezaprobi. Probabil ai dreptate, n-am talent si nici viziune. Nu-ti face griji, am trecut de stadiul in care sa ma afecteze comentariile tendentioase :)
Iti voi clarifica doar cateva aspecte:
1) N-ai prins esenta articolului. Ma refeream la PROCEDURI. „Retetarul” unui jurnalist e cam asa: criterii de evaluare a informatiilor; colectarea corecta a informatiilor; verificarea surselor; impartialitatea – prezentarea tuturor pozitiilor surselor; tehnici de redactare… Candva, ai sa vezi ca am dreptate;
2) N-ai prins nici ideea cu POVESTEA. Tot ce trebuie sa faci e sa lasi rautatile deoparte si sa interpretezi acel termen in sens jurnalistic. Iti dau un indiciu: naratiune. Inca un indiciu: valoare de informare;
3) Atentie la virgula dintre subiect si predicat: „cei care stiu sa perceapa presa, o fac,”!
4) Nu arunc intr-o oala toti jurnalistii. Am precizat din start despre cine vorbesc: ”
de fiecare dată când îi văd pe unii dintre colegii jurnalişti”. Deci vorbesc despre UNII dintre ei, nu despre toti.
Ana, incearca sa fii mai relaxata! :)
Buna Bogdan! Ma numesc Adriana si sunt eleva in clasa a XII-a la profil Uman(Filologie). Mi-as dori ca dupa terminarea liceului sa urmez FJSC insa am auzit diferite zvonuri cum ca nu ti-ai putea cladi un viitor in acest domeniu… Cu toate astea, eu vreau in continuare sa fac aceasta facultate. Ma ajuta si profilul de liceu foare mult, imi place sa descopar „o alta lume” si consider ca am un „talent” aparte de a vorbi cu si despre oameni! Intotdeauna am fost de parere ca nu conteaza ce meserie faci, importat e sa o faci cu placere…asta daca vrei sa-ti asiguri reusita in viata! Am citit multe informatii despre acest domeniu, inclusiv cele scrise de tine pe acest site insa as vrea sa aflu si mai mult…am facut rost, de la diferite cunostinte si de cateva subiecte de admitere dar din pacate cel mai nou este din anul 2009 :( . Daca ai putea sa ma ajuti fie cu subiecte mai noi, fie cu alte informatii legate de aceasta facultate sau de ce nu, cu datele de contact ale altor persoane cunoscatoare-n domeniu…ar fi excelent pentru mine! Eu ti-am adaugat deja id-ul de messenger in lista si astept confirmarea ta pentru a continua conversatia. :) Multumesc anticipat!