Jurnalism în viteză: cum (nu) verificăm corect informaţiile

Ghid Jurnalism » Greseli in jurnalism » Jurnalism în viteză: cum (nu) verificăm corect informaţiile

Bătălia pentru „bă, să fim noi primii care dau ştirea” îi face pe mulţi să uite cât de important e să verifice informaţia. Sunt unele ştiri (atât de) senzaţionale încât îţi iau minţile şi nu mai pui la îndoială veridicitatea lor.

Am văzut, la un moment dat, o televiziune (nu-i dau numele, nu vreau polemici + că nu mai ţin minte detaliile) care dădea o ştire drept breaking news şi anunţa o tragedie. Prezentatoarea se zbătea să explice ce nasol e. Apoi intră un nene prin telefon şi zice că nu-i chiar aşa nasol şi că incidentul e minor. Hopa, nu mai e breaking news? Păi nu mai e:)

Ce învăţăm de aici e că dacă nu suntem siguri pe informaţie mai bine aşteptăm până avem o confirmare, până aflăm şi din altă sursă. Altfel, credibilitatea noastră în ochii publicului nu va mai însemna nimic.

Ce ne spune Codul Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă e un bun punct de plecare:

ARTICOLUL 2
Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.

Alţii spun că din 3 surse. Nu e relevant până la urmă numărul.

Există şi mirajul surselor multiple

Să ne gândim că găsim o ştire pe mai multe site-uri, o vedem şi la televizor. În principiu, toate au aceeaşi sursă. Dacă nu suntem atenţi, putem să avem iluzia că noi am verificat din mai multe surse. Dar, cum toţi au avut aceeaşi sursă, la rândul nostru, tot dintr-o singură sursă am verificat. Acum nu ar fi o tragedie, însă e important cine e acea sursă (putem avea încredere în ea?).

Numărul surselor nu este o regulă!

Sunt situaţii în care o singură sursă este de ajuns pentru a avea o informaţie publicabilă. Dacă Banca Naţională anunţă un raport, ar fi inutil să alergăm după o confirmare. Informaţia noastră vine de la cea mai avizată sursă.

Ce trebuie să reţinem de aici este conceptul de sursă credibilă şi competentă. În principiu, e vorba de sursele oficiale. În general, aceste surse nu (prea) mint. Totuşi, e bine să privim cu atenţie şi aceste surse, fiindcă uneori, chiar dacă nu mint, omit să ne spună unele informaţii.

În concluzie, când vorbim despre verificarea informaţiilor, trebuie să ne punem două întrebări simple:

– „Cine este cel mai în măsură să răspundă la întrebările mele?

– „Pot avea încredere în această sursă?

nu „Câţi sunt în măsură?”.

Data articol: februarie 10, 2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *