Reportajul

Întâi de toate, reportajul este o poveste. O poveste pe care tu, reporterul, o spui pentru că ai fost acolo, ai văzut, ai aflat, ai auzit, ai simţit, ai mirosit, ai gustat… Şi cel mai important e să-l faci pe cititor “să simtă” ceea ce ai simţit tu, “să audă” ce ai auzit tu, “să vadă” ce ai văzut tu… (M.Voirol, 1992, p.52)

Prima condiţie este, deci, prezenţa reporterului la faţa locului pentru colectarea informaţiilor. De fapt, e redundant să spui asta, pentru că reporterul, prin definiţie, trebuie să fie prezent în mijlocul oamenilor, în mijlocul evenimentelor. O știre o poţi scrie de la birou, dând câteva telefoane, trimiţând niște email-uri, însă pentru un reportaj trebuie neapărat să-ţi ridici fundul de pe scaun.

Michel Voirol dă și un contraexemplu:

“Sunt oameni care nu sunt făcuţi să fie reporteri. Ei nu vor găsi niciodată apă în mare. Îi trimiţi să facă un reportaj în uzină, și ei se întorc cu raportul financiar și cu catalogul de mașini”. (Michel Voirol, in Cristian Florin Popescu, 2003, p.195)

Atenţie! Reportajul este un gen de informare, el se bazează pe fapte reale. Singura sa legătură cu literatura o reprezintă mijloacele de expresie, nicidecum informaţia și raportarea faţă de real. Nu inventa nimic! Scrie doar ce vezi, ce auzi și ce simţi, nimic mai mult. Adauga-i un pic de culoare, un pic de emoţie, atâta tot.

Câteva cuvinte cheie pe care trebuie să le ai în minte atunci când ai de scris un reportaj: atmosferă, emoţie, vizualizare, simţuri, descriere, naraţiune, portret, prezenţa la faţa locului.

Definiţia reportajului:

“Specie publicistică, apelând adesea la modalităţi literare de expresie, care informează asupra unor situaţii, evenimente de interes general sau ocazional, realităţi geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la faţa locului.” (DEX)

În manualul de jurnalism (Coman, vol. 2, 2001, p.11) se face o corecţie acestei definiţii: culese “de la faţa locului”, nu “de obicei de la faţa locului”.

Sunt multe definiţii, dar n-are rost să le înșirăm.

Câteva sfaturi:

– Construiește imagini, arată-le cititorilor ce vezi, descrie. Dar evită pasajele lungi de descriere, cu siguranţă sunt obositoare și irelevante;

– “Într-o descriere nu neglijaţi oamenii. Ei pot fi prezenţi și prin absenţa lor: blocuri abandonate, o curte de biserică năpădită de buruieni etc. (…) Sunt situaţii în care absenţa este mai puternică, mai evocatoare decât prezenţa.” (Sorin Preda, 2006, p. 167)

– Exploatează vocile. Citatele dau viaţă textului și totodată autenticitate;

– Fii atent la cifre. Nu spune nimeni că ele trebuie să lipsească, dar nu abuza. Nu ele sunt cheia reportajului tău. Nu pentru ele te-ai dus la faţa locului, le puteai afla probabil și fără să ieși din birou. Vulgarizează cifrele. Ce înseamnă să spui 30 de milioane de dolari? Câţi știu ce înseamnă acești bani. Ai putea să exemplifici ce se poate cumpăra cu ei;

– Gândește-te că textul tău ești chiar tu. După ce scrii textul împrumuţi cititorului ochii tăi, urechile tale, nasul tău. Practic te împrumuţi pe tine pentru câteva momente de lectură. Apoi citește-ţi textul ca și cum n-ai fi fost acolo, fii tu cititorul căruia te-ai împrumutat. Citește și vezi dacă simţi exact ce ai simţit în momentele în care ai fost la faţa locului. Dacă nu simţi, rescrie, înseamnă că textul e prost;

– Ca ultim sfat, nu considera aceste sfaturi ca fiind absolute și valide în orice condiţii. Experienţa este cel mai bun sfat.

Tipologia reportajului

Nu prea se omoară nimeni, în practică, să ţină seama de tipologii. Un reportaj e un reportaj și atât. Voi enumera mai jos totuși câteva dintre tipurile principale de reportaj.

Reportajul de eveniment

Importanţa cea mai mare în acest tip de reportaj o au faptele, dramatismul lor. O răpire, un accident aviatic, un atac terorist, un act de eroism, toate pot face obiectul unui reportaj de eveniment. Nici aici nu neglijăm elementele de atmosferă, fiindcă dacă am face-o n-ar mai fi vorba de reportaj, însă amploarea acestor detalii trebuie să fie în plan secund. Reportajul de eveniment poate fi confundat ușor cu relatarea, în ambele fiind obligatorie prezenţa jurnalistului în mijlocul faptelor.

Reportajul de atmosferă

După cum îi spune și numele, accentul în acest tip de reportaj cade pe detaliile de atmosferă. Ziua de 1 mai la mare, un concert important, o zi într-un orfelinat, o zi în cel mai luxos hotel din lume, sau pur și simplu ce mai înseamnă o zi în parc, toate pot face obiectul unui reportaj de atmosferă. În principiu, el transmite cam același lucru ca și reportajul de eveniment, doar că prim-plan-ul este ocupat de atmosferă,  nu de fapte.

Faptul divers

Deși pare simplu, e greu să definești faptul divers. El este un fapt minor din punctul de vedere al semnificaţiei sociale. Dar e ceva care amuză, care contrasteaza, pe scurt, ceva ciudat. Nu presupune mereu o documentare laborioasă. Philippe Gaillard include în tipologia faptului divers: nebunul orașului, escrocul escrocat, copilul nefericit, colecţionarul ce lucruri ciudate…

Dintre tipurile enumerate, reportajul de eveniment este singurul pe care nu-l poţi scrie oricând ai chef, fiindcă el depinde foarte mult de fapte. Iar faptele se petrec sau nu se petrec, ele nu pot fi inventate. Important e ca atunci când se întâmplă un eveniment de natura celor enumerate mai sus să nu ratezi momentul.

Pe lângă tipurile enunţate mai sus, există multe clasificări. Vom auzi foarte des și termenul de “marele reportaj” (le grande reportage). El însumează, de fapt, caracteristicile celorlalte tipuri.